Cred că prima mare revelație pe care am avut-o în cursul Compassionate Inquiry a fost cea legată de triggere. Mai exact, atunci când Gabor Maté ne-a spus că triggerele nu sunt niciodată despre experiența prezentă, ci numai și numai despre trecut.
Dar să începem cu începutul. Ce este un trigger
Sunt conștientă că nu toată lumea citește cărți despre traumă. Și nici nu se înscrie așa, din plăcere, la cursuri despre rănile trecutului. Prin urmare, nu intră în contact cu cuvinte precum trigger la mic-dejun, prânz și cină.
Un trigger este un element declanșator. Adică o situație care ne provoacă o emoție puternică sau ne face să acționăm (sau să nu acționăm) într-un anumit fel. De exemplu, când copilul ne spune „Ești un caca, nu mai ești mama mea” și noi ne afundăm în vinovăție, acela este un trigger.
Sau când trebuie să ajungem repede în celălalt capăt al orașului, dar traficul are alt plan pentru noi. Dacă, în această situație, ne trezim înjurând pe toată lumea și aproape plângând de furie, acela este un trigger.
Dacă un chelner ți-a scuipat în mâncare și tu scrii despre asta cu înverșunare pe Facebook, felicitări, ai fost triggeruit!
Mergând mai adânc. Ce este, de fapt, un trigger
Ah, ce mi-a plăcut această metaforă prezentată de Gabor:
Dacă te uiți la o armă, trăgaciul (triggerul) nu este decât un mic buton. Dacă apeși pe trăgaci, dar arma nu este încărcată, n-o să se întâmple nimic. Trigger-ul, în sine, nu face niciun rău.
Așa că, de fapt, în loc să ne uităm la el, poate am vrea, mai bine, să ne uităm la încărcătură. Căci aceea se va activa, dacă apăsăm pe trăgaci.
Așadar, nu are rost să lucrăm și să consumăm energie ca să eliminăm triggerul. Când ne uităm la trigger, ne uităm în direcția greșită. Încărcătura este șmecheria.
Când chelnerul scuipă în mâncare, asta nouă ne activează furia, revolta și probabil convingerea limitativă că nu suntem importanți. Când vedem gestul chelnerului, ne ducem automat în mintea copilului mic care poate a fost bullied de la vârste fragede, căruia nu i-au fost respectate limitele și care ține în el multă suferință, tristețe, frică, acoperite de furia care iese la suprafață în fața chelnerului.
Dar adevărul este că există multe alte explicații pentru care chelnerul a făcut gestul, doar că noi am ales-o pe cea mai dureroasă.
Side note: nu este ok să scuipăm în mâncarea oamenilor, nu încurajez acest comportament! 🙂
Am testat (aproape) toate triggerele posibile
Special am ales exemplul extreme cu chelnerul, pentru că știu că unele sprâncene se vor ridica.
Una dintre cerințele cursului Compassionate Inquiry este să avem măcar 50 de sesiuni de practică alături de colegi. Pe lângă practica cu clienții noștri. Până acum, eu am 52 de astfel de sesiuni. Asta înseamnă că de 52 de ori am fost client și de 52 de ori am fost terapeut.
Deci, am explorat 104 triggere diferite. S-ar putea spune că am făcut un mic research destul de relevant.
Absolut toate cele 104 triggere nu au fost despre situația prezentă de la care plecam.
Toate au fost despre rănile trecutului.
Am făcut și o listă cu unele pe care mi le amintesc, ale mele și ale colegilor:
- O doamnă de la magazin m-a enervat extraordinar de tare;
- Fetița mea a terminat grădinița;
- Eram în biroul notarului și m-a cuprins vinovăția;
- Trebuie să-mi repar mașina și nu vreau să-l sun pe mecanic;
- Îmi este teamă că părinții mei o să moară;
- Prietenele mele sunt supărate pentru că am mai mulți clienți decât ele;
- Vreau să-mi cumpăr un apartament nou și mi se pare foarte greu;
- Copilul meu mănâncă prea mult;
Și tot așa. Toate astea și încă vreo 96 pe lângă ele au fost despre rănile trecutului. Așa că nu are sens să lucrăm ca să eliminăm sau să gestionăm triggerul, căci asta ar însemna că nu ne uităm unde trebuie.
Dacă ai și tu un trigger în viața ta și vrei să știi despre ce este, de fapt, te invit să programezi o ședință în care vom folosi cu precădere abordarea Compassionate Inquiry.