Of, tare m-a dat peste cap acest newsletter…

Am trăit toate etapele enumerate, dacă până nu demult bănuiam că ceva nu a fost ok dar acum m-am regăsit total în întrebările pe care şi le adresează o persoană aflată într-o relație toxică/trauma bond.

Povestea e lungă dar rezumatul e următorul: poveste de 8 ani cu un bărbat cu 10 ani mai mare, cu un copil şi divorțat cu ceva ani înainte de a mă cunoaşte (salvatoarea din mine a considerat că mai merită o şansă pentru a vedea că viața e frumoasă), începutul relației plin de atenție şi afecțiune, urmată de devalorizare, perioade reci şi firmituri de atenție, reproşuri, minciuni, înşelat, alte minciuni… o despărțire greoaie pentru că îl obişnuisem să privesc în altă parte sau să tolerez ce mi se părea deplasat şi mă urmăreau întrebări “plec acum când am dat de greu?”, “dacă mi se pare?”, “dacă se va schimba în bine şi eu renunț?”, “ce mă fac acum? eu nu ştiu/nu pot să fac cutare sau cutare lucru…”

Incredibil de greu de dus perioada imediat următoare după despărțire, un sevraj în care mi se punea o ceață în minte şi parcă nu îmi aminteam decât perioadele bune.

Singură şi neînțeleasă de apropiați am început terapia, am citit cărți de psihologie şi dezvoltare personală… şi mă rog, mă rog mult la Dumnezeu să mă vindec de otrava pusă în suflet de un om care credea că fără el nu voi fi capabilă de nimic.

Stima mea de sine e foarte scāzută, nu îmi amintesc cum eram înainte de relația asta, evit şi amân sarcinile de zi cu zi sau serviciu, motivația e scăzută dar am speranța, speranța că mă voi regăsi, că voi râde din nou din toată inima, că există şi oameni buni în lume.

Adorm în fiecare seară cu gândul că Dumnezeu va găsi o cale prin care toate lucrurile se vor rezolva în mod favorabil mie, toate darurile Lui vor veni spre mine pe căi de El decise şi la momentul potrivit!

Capul sus, există antidot pentru orice otravă!