Program de (re)cunoaștere și împrietenire cu
CONVINGERILE LIMITATIVE
din viața ta
Nu sunt suficient (de bun). Nu merit. Nu mă potrivesc nicăieri în lumea asta. Nu știu suficiente lucruri. Trebuie să muncesc din greu, ca să reușesc. Nu sunt important. Nu sunt la fel de bun ca alții. Este vina mea. Trebuie să fac totul de unul singur. Nu pot să spun „nu”. Trebuie să fac lucrurile perfect. Nu pot să mă schimb. Sunt defect.
Acestea sunt doar câteva dintre convingerile limitative pe care putem să le tragem pe noi zi de zi și să ne facă viața mult mai grea decât este ea, în realitate.
Convingerile ne modelează viața
Dacă avem convingerea că viața este grea, atunci ne vom crea noi singuri o realitate în care este nevoie să muncim din greu ca să supraviețuim.
Convingerile limitative, așa cum le spune și numele, ne îngustează viziunea asupra lumii și ne împiedică să acționăm la adevăratul nostru potențial.
CUM AR FI SĂ LE LAȘI SĂ PLECE ȘI SĂ PUI ALTCEVA ÎN LOC?
Te invit într-un program terapeutic de 4 săptămâni de explorare interioară, la capătul căruia vei ști:
✓ Care sunt cele mai adânci convingeri ale tale;✓ Cum îți modelează ele viața;
✓ Cum poți lucra cu ele, pentru a le ajuta să se dizolve,
și astfel să faci loc pentru energia care îți servește cu adevărat în devenire.
PROGRAMUL ÎNTÂLNIRILOR
Pe parcursul celor patru săptămâni, ne vom vedea de patru ori, în fiecare zi de joi, de la 18:30 la 20:30.
Joi, 20 ianuarie, 18:30 – 20:30
Care sunt convingerile mele. Când și de ce au apărut ele în viața mea.
Joi, 27 ianuarie, 18:30 – 20:30
În ce fel îmi este viața condusă de aceste convingeri. Cum schimb perspectiva
Joi 3 februarie, 18:30 – 20:30
Ce stă în spatele furiei. Cum mă împrietenesc cu ea
Furia poate fi unul dintre cele mai bune semnale că am ajuns la o convingere limitativă. Atunci când ne împrietenim cu ea, putem să o transformăm într-un clopoțel care să ne anunțe că este timpul să avem grijă de noi.
Joi, 10 februarie, 18:30 – 20:30
De ce îi judec pe ceilalți. Ce altceva pot să fac cu această judecată
Atunci când îi judecăm pe ceilalți, în propria persoană se întâmplă câteva lucruri interesante. În cadrul acestei întâlniri, le vom explora împreună și ne vom transforma judecățile în prieteni.
Cum vor decurge întâlnirile
✓ Întâlnirile se vor desfășura online, pe Zoom.
✓ Vor fi întâlniri în care vom lucra în profunzime, folosind cu precădere abordarea psihoterapeutică Compassionate Inquiry, în care mă formez în prezent, alături de Dr. Gabor Maté.
✓ Am gândit fiecare întâlnire în așa manieră încât efectul său să se răsfrângă și în pauza dintre întâlniri. Chiar dacă nu ne vedem, asta nu înseamnă că nu lucrăm.
✓ Vor fi întâlniri de lucru, în care vom interacționa cu microfoanele și camerele deschise.
ACEST PROGRAM ESTE PENTRU TINE DACĂ:
✓ Te înfurii repede din motive aparent banale, nu înțelegi de ce ți se întâmplă asta, dar ți-ai dori ca aceste episoade să se oprească;
✓ Simți că meriți mult mai mult decât ceea ce ai acum în viața ta;
✓ Ai multe planuri pe care vrei să le pui în aplicare, dar ceva te oprește mereu;
✓ Nu te simți în siguranță să-ți manifești autenticitatea;
✓ Crezi că lumea este un loc în care este greu de trăit, dar ți-ai dori să nu mai fie așa;
✓ Vrei să devii o versiune mai bună a ta.
Ce spun alții
Însă acest curs a fost mai mult decât timp pentru mine, a fost timp CU mine, alături de oameni faini și deschiși. Am făcut cu drag și sârguință de tocilar 🙂 exercițiile propuse de Ines care deși simple la prima vedere, m-au dus în cotloane ale sufletului meu de care uitasem și au scos la iveală emoții, dorințe și putere. Am învățat că pot, că scrisul pe hârtie este terapeut bun, că schimbările se fac încet și cu blândețe, că instalarea noilor obiceiuri cere timp, răbdare și angajament. Dar cel mai important, m-am bucurat să fiu ghidată de un om deschis, asumat și cu energie pozitivă, așa cum e Ines. Mulțumesc <3
Tot ce am primit de la ea la curs a fost simțit, trăit și trecut prin filtrul propriu, împărtășit cu generozitate. Pentru mine de fapt prin Ines a vorbit Universul, am auzit ceea ce am avut nevoie sa știu. Mulțumesc pentru autenticitate, simplitate, normalitate!
Nu am simțit în nici un moment că sunt judecată, ci dimpotrivă, ascultată, îndrumată către bine, către cunoaștere și învățare. Ines a dat curs emoției și vulnerabilității sale, ceea ce a ajutat enorm în a empatiza cu anumite situații. Dacă ar fi să o descriu pe Ines în câteva cuvinte: "Ines cea ambițioasă, puternică și mereu cu o vorbă bună la ea". Don't let anyone take away your shine! Îți mulțumesc!
M-am simțit încurajată și motivată, atât în cadrul ultimului program, cât și în cadrul atelierului la care am participat. Am și plâns, am și râs, am și dansat. Asta pentru că s-a muncit mult cu sufletul, cu interiorul. Am apreciat foarte mult faptul că nu vorbește teoretic, ci prezintă anumite aspecte prin propria experiență. Asta face ca întâlnirile cu ea să fie foarte sincere și autentice. Din suflet, mulțumesc! Mi-a fost de un real folos tot ceea ce am discutat și tot ceea ce am implementat în urma discuțiilor!
Taxă de participare
- 125 euro;
- Dacă te înscrii împreună cu un prieten, taxa este de 220 euro împreună;
- Poate fi achitată și în rate. Contactează-mă pentru detalii!